Efectele curentului electric asupra persoanei
Observaţie:
- Curentul alternativ cu frecvenţa cuprinsă intre 40-50 Hz este foarte periculos.
- Un curent cu intensitatea până la 10mA nu are efecte fiziologice de remarcat asupra majorităţii persoanelor. Mărind intensitatea curentului electric incep să apară contracturi musculare, dificultăţi respiratorii, tulburări de ritm cardiac, dificultăţi de exprimare, etc.
- La valori de 70-110mA în curent alternativ si 200-250mA în curent continuu survine stopul cardio-respirator şi apoi moartea. Exista impresia falsă că un curent continuu este mai periculos decat unul alternativ cu aceeaşi tensiune deoarece ar putea produce contracturi musculare. În realitate curentul alternativ este mai periculos, deoarece poate determina tulburări de ritm cardiac.
Observaţie:
- Curentul maxim admis să treacă prin organismul uman fara a-l pune în pericol este de 10mA in curent alternativ si 50mA în curent continuu.
Efectele curentului electric asupra organismului uman pot fi grupate în două categorii:
- Electrocutări (şocuri electrice) – accidente provocate de trecerea prin corpul omenesc a unui curent electric de intensitate periculoasă.
- Electrotraumatisme – în care se încadrează celelalte accidente electrice, care produc de obicei vătămări externe şi anume:
-arsura electrică este un traumatism datorat fie acţiunii unui arc electric fie datorită trecerii prin corp a unui curent electric de intensitate foarte mare;
-semnele electrice apar prin contactul conductorului electric cu pielea, sub formă de leziuni, umflături sau pete
-electrometalizarea constă în acoperirea unei părţi din suprafaţa pielii cu metal topit, volatilizat prin căldura arcului electric.
-electroftalmia vătămarea ochilor prin inflamarea corneei şi conjuctivei ochiului datorită luminii puternice (radiaţiei ultraviolete)
-leziunile mecanice provocate de contracţiile musculare (ruperea ligamentelor, pielii, vaselor sanguine şi ţesutului nervos, luxaţia încheieturii, fracturarea coastelor);
-căderea de la înălţime, ca urmare a pierderii echilibrului sau a cunoştiinţei în urma unui şoc electric.
Consecinţă: Trecera unui curent prin organismul uman poartă numele de electorcutare şi aceasta se poate produce la o tensiune mai mare de 24V.
- Efectele curentului electric asupra mediului
Energia electrică în mare parte este consumată prin arderea combustibililor fosili. Aceasta are ca efect emisia CO2 care este eliberat în atmosferă. El contribuie la intensificarea efectului de seră si încălzirii globale. Deasemenea, se emit dioxid de sulf, dioxid de azot şi fum.
Principalele tipuri de poluări pe care reţelele electrice le generează asupra mediului înconjurător sunt:
- vizuală – deteriorarea peisajului;
- sonoră – zgomote produse de funcţionarea sau vibraţii ale elementelor (conductoarelor) reţelelor electrice şi în special, a transformatoarelor;
- electromagnetică: efecte sonore, perturbaţii radio şi ale emisiunilor de televiziune, influenţe ale câmpului electric şi magnetic asupra organismelor vii;
- psihică şi pericole (riscuri) de accidente;
- ecologică: ocuparea terenurilor, defrişarea pădurilor.
Efectele construirii hidrocentralelor duc la inundarea terenurilor, la dispariţia florei şi faunei.
Observaţie:
- S-au constatat emisii semnificative de metan datorită descompunerii anaerobe a plantelor rămase sub ape.
- Centralele mareomotrice pun şi ele probleme ecologice prin restricţionarea mişcării bancurilor de peşti şi a scoicilor.
- Centralele nuclearo-electrice necesită depozitarea rezidurilor care rămân radioactive pentru încă câteva zeci sau sute de ani. Se încearcă varianta îngropării lor la adâncimi mari sub pământ şi chiar a eliberării în spaţiul extraterestru.
În ceea ce priveşte efectul asupra mediului, el este neglijabil până în momentul apariţiei unei catastrofe, precum cea de la Cernobâl. Metodele care afectează cel mai puţin mediul au în general eficienţă mică. Este cazul panourilor solare şi al morilor de vânt.
Consecinţă: În ultima vreme se impune tot mai mult metoda numită Negawatt Power. Ea constă în eficientizarea consumatorilor electrici în loc de a mări producţia de electricitate. Este metoda care nu are nici un efect negativ asupra mediului.
Protectie
În afară de protejarea circuitelor şi a instalaţiilor electrice din laboratoarele şcolare şi din locuinţele noastre trebuie respectate reguli de protecţie a propriei persoane în timpul utilizării dispozitivelor şi a circuitelor electrice.
Norme de protecţie:
- Nu umblaţi la tabloul electric pentru a face legături. El nu trebuie atins după ce a fost pus sub tensiune!
- Orice modificare în circuitul electric pe care îl studiaţi trebuie făcută numai după ce aţi deconectat sursa de alimentare!
- Evitaţi atingerea părţilor metalice ale montajelor aflate sub tensiune pentru a vă feri de electrocutare datorată scurcircuitelor provocate de conductori cu izolaţia defectă!
- La cel mai mic semn de funcţionare defectuoasă a circuitului electric cu care lucraţi (zgomot nespecific, miros, încălzire nejustificată, etc) întrerupeţi alimentarea prin deconectrea de la sursă!
- În caz de electrocutare aplicaţi instrucţiunile de prim-ajutor!
- Menţineţi instalaţiile electrice în perfectă stare de funcţionare. Carcasele de protecţie să nu fie deteriorizate; izolaţiile conductoarelor să nu fie distruse.
- Lucrările de verificare a instalaţiilor şi de remediere a defectelor se realizează numai după ce s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a acestora. La lucrările de remediere se vor folosi unelte adecvate şi nu improvizaţii.
- Pentru aparatele electrocasnice cu carcasă metalică (frigider, maşină de spălat, etc) se utilizează numai prize cu contact de protecţie.
- Prizele cu contact de protecţie asigură racordarea maşinilor şi instalaţiilor la priza de legare la pământ. În cazul unei defecţiuni, curentul va trece prin circuitul de împamantare, evitându-se producerea unei electrocutări.
Nedelcu Alexandra :)
Sper ca nu s`a mai postat :) eu m`am uitat dar...:D
RăspundețiȘtergere