joi, 9 decembrie 2010

Combustibilii alternativi

Cum reducem poluarea, folosind combustibili alternativi

Schimbarile climatice - problema la nivel global

Problema incalzirii globale este una dintre cele mai mari provocari pe care o are in fata umanitatea. Rezolvarea ei este o preocupare majora atat pentru sefii de state si de guverne, cat si pentru publicul larg, pentru mediul de afaceri si implicit pentru industria de ciment (care, la nivel global este responsabila pentru 5% din emisiile de gaze cu efect de sera). 

Pentru a intelege mai bine impactul industriei noastre, trebuie sa vorbim in primul rand de
procesul de producere a clincherului.
Acest proces este unul "energo-intensiv", deoarece materia prima trebuie incalzita la temperaturi aproape de 1.500 grade Celsius. In mod traditional, pentru aceasta sunt folositi combustibili fosili cu putere calorica mare: carbune, pacura, gaz natural. Arderea acestora produce insa si un volum mare de gaze cu efect de sera.

Tipuri de combustibili alternativi folositi de Carpatcement

  • Anvelopele uzate, provenite din activitatile industriei auto. (inclusiv anvelope auto de mari dimensiuni pentru care am investit special intr-un sistem hidraulic de taiere si maruntire urmat de dozare si transportul ulterior spre banda de alimentare);
  • Materiale plastice, folii, carton, hartie contaminata si textile, provenite din diverse activitati industriale dar si din deseurile menajere sortate;
  • Sistem de alimentare a deseurilor petroliere Uleiuri uzate si solventi, proveniti din industriile auto si chimica. Acordam o atentie speciala transportului lor din cauza compozitiei chimice si a pericolului de explozie;
  • Deseuri petroliere, provenite din activitatile curente ale industriei petroliere. Si in acest caz este nevoie de o supraveghere atenta a transportului;
  • Rumegus pe care il impregnam cu uleiuri, lacuri, vopseluri sau deseuri petroliere. Dupa ce este colectat de la generatori, rumegusul este supus unor tratamente speciale. Din cauza riscului de poluare pe care il reprezinta, rumegusul impregnat trebuie trasportat si manipulat cu o atentie deosebita;
  • Deseuri lemnoase, provenite din industria agricola, silvicultura sau din industria de procesare a lemnului.

Despre riscurile folosirii combustibililor alternativi

Pe de o parte, utilizarea combustibililor alternativi rezolva o dubla problema: 1) reduce emisiile de gaze cu efect de sera si 2) ajuta la valorificarea si eleminarea deseurilor produse de alte industrii. Pe de alta parte, folosirea lor nu este lipsita de riscuri.

De aceea este important sa stii ca atunci cand folosim combustibili alternativi respectam niste standarde stricte. Acestea se aplica in toate unitatile de productie ale Grupului HeidelbergCement si respecta recomandarile internationale in materie. Astfel:
  • Folosim doar deseuri si combustibili alternativi cu origini bine cunoscute si care corespund strict criteriilor noastre de acceptare, disponibile la cerere;
  • Inainte de a fi introduse in cuptoarele noastre toate deseurile sunt supuse unor teste riguroase in ceea ce priveste caracteristicile fizico-chimice. Analizele complete sunt obligatorii la inceputul utilizarii fiecarui nou tip de deseu si pe parcurs, ca proba medie, pe anumite cantitati;
  • Nu folosim ca si combustibili deseuri pentru care exista solutii mai ecologice de distrugere a lor;
  • Nu folosim combustibili alternativi daca acestia ar putea avea un impact negativ asupra sanatatii umane, mediului inconjurator sau a comunitatii locale;
  • Nu folosim deseuri sau combustibili alternativi daca emisiile rezultate din arderea lor sunt mai mari decat emisiile rezultate din arderea combustibililor traditionali;
  • Activitatea de co-incinerare este strict reglementata de autorizatii emise de autoritatile competente. Emisiile la cos sunt monitorizate continuu.

Echipamente de laborator, care testeaza parametrii fizico-chimici ai combustibililor alternativi folositi
         Echipamente de laborator, care testeaza parametrii fizico-chimici ai combustibililor alternativi

SPINU SILVIA-NICOLETA

Combustibilii alternativi

Combustibilii alternativi reprezintă substanţe sau materiale utilizate drept combustibili, altele decât combustibilii fosili convenţionali (petrol, cărbune, gaze naturale). În continuare vom enumera cei mai utilizati combustibili alternativi și vom descrie impactul lor asupra mediului înconjurător.
Biodieselul este un combustibil puţin poluant, rezultat din grăsimi animale, alge sau ulei vegetal refolosit. În urma arderii, biodieselul emană mai puţine hidrocarburi aromatice și o cantitate mai redusă de monoxid de carbon decât dieselul convenţional. Această substanţă este numită neutră la carbon, întrucât dioxidul de carbon rezultat în urma combustiei este absorbit ușor de plante.
Etanolul este utilizat pe scară tot mai largă, fiind obţinut din materiale fibroase precum așchiile de lemn sau din amidon aflat în plante precum porumbul. Etanolul arde mai ecologic decât combustibilii convenţionali, reducând gazele cu efect de seră. Statele Unite ale Americii reprezintă cel mai mare producător mondial de etanol, cu 4,6 miliarde galoane (1,22 miliarde litri).
Uleiul vegetal este un combustibil economic și nepoluant, necesitând foarte mici modificări asupra motorului care îl utilizează. Deoarece uleiul vegetal nefolosit dă același rezultat ca și cel folosit, proprietarii mașinilor care necesită un astfel de combustibil pot procura substanţa de la restaurante gratuit sau la un preţ modic.
Hidrogenul este utilizat drept combustibil pentru mijloacele de transport în comun din SUA, este nepoluant, însă implică anumite costuri care nu pot fi suportate de către toţi consumatorii și de aceea această substanţă încă nu este utilizată în masă.
Gazul natural comprimat este inodor și necoroziv, reducând emisiile de gaze cu 80% comparativ cu vehiculele pe benzină, și se obţine la costuri mult mai reduse decât combustibilii convenţionali.
Electricitatea este nepoluantă, deși generatoarele care produc bateriile cu ajutorul cărora funcţionează mașinile electrice sunt considerate poluante. Emisiile generate de acestea sunt, însă, reduse.
Preţurile tot mai ridicate ale combustibililor convenţionali, precum și îngrijorările privind încălzirea globală determină intensificarea cercetărilor în domeniu, iar în viitorul apropiat exclus va deveni „normal” ceea ce astăzi numim „alternativ”. 


Spinu Silvia-Nicoleta