Efecte curentului electric asupra corpului uman

Arsuri
Pe măsură ce curentul electric„curge" printr-un material, orice opoziţie în calea deplasării electronilor (rezistenţa) are ca rezultat disiparea de energie, de obicei sub formă de caldura. Acesta este efectul principal şi cel mai uşor de înţeles al electricităţii asupra ţesutului viu: încălzirea acestuia datorită curentului. În cazul generării unei cantităţi suficiente de căldură, ţesutul poate prezenta arsuri. Fiziologic vorbind, efectul este asemănător celui cauzat de o flacără deschisă sau orice altă sursă de căldură ridicată, doar că electricitatea poate arde ţesutul în adâncime, nu doar la suprafaţa pielii, şi poate afecta chiar şi organele interne.
Sistemul nervos
Un alt efect al curentului electric asupra corpului, probabil cel mai periculos, este cel asupra sistemului nervos. Prin „sistem nervos" înţelegem reţeaua de celule speciale din corp denumite „celule nervoase" sau „neuroni" ce procesează şi conduc o multitudine de semnale responsabile pentru controlul unui număr mare de funcţii ale corpului. Creierul, coloana vertebrală şi organele de simţ şi motoare funcţionează împreună pentru a permite corpului să simtă, să se deplaseze, să răspundă şi să gândească.
Comunicarea dintre celulele nervoase este asemenea unor „traductoare": crează semnale electrice (curenţi şi tensiuni mici) ca şi răspuns la prezenţa unor compuşi chimici numiţi neurotransmiţători, şi eliberează neurotransmiţători atunci când sunt stimulaţi de un curent electric. Dacă printr-un corp viu (uman sau altfel) trece un curent electric suficient de mare, acesta va înlocui impulsurile de intensitate mică generate în mod normal de neuroni, suprasolicitând sistemul nervos şi prevenind acţionarea muşchilor prin intermediul reflexelor şi a semnalelor voite. În cazul în care muşchii sunt excitaţi (acţionaţi) de o sursă externă de curent (şoc electric), aceştia se vor contracta involuntar, iar victima nu poate face nimic în această privinţă.
Tetanosul - imposibilitatea victimei de a se elibera de sub tensiune
Această situaţie este cu atât mai periculoasă dacă victima strânge conductorul aflat sub tensiune în mâini. Muşchii antebraţelor responsabili pentru mişcare degetelor tind să fie mai bine dezvoltaţi pentru acei muşchi responsabili cu contractarea degetelor decât pentru întinderea lor; prin urmare, dacă ambele seturi de muşchi sunt excitate la maxim datorită curentului electric prezent prin mâna victimei, muşchii de „contractare" vor câştiga, iar persoana va strânge mâna într-un pumn. În cazul în care conductorul atinge exact palma mâinii, această strângere va forţa mâna să prindă strâns firul în mână ducând la o agravare a situaţiei datorită contactului excelent dintre corp şi fir prin intermediul mâinii. Victima nu va fi capabilă să lase firul din mână fără un ajutor extern.
Din punct de vedere medical, această condiţie de contracţie involuntară a muşchilor se numeşte tetanos, şi poate fi întrerupt doar prin oprirea curentului prin victimă.
Chiar şi după încetarea curentului, s-ar putea ca victima să nu-şi recapete pentru o perioadă de timp controlul voluntar asupra muşchilor, până la revenirea la normal a stării neurotransmiţătorilor. Acesta este şi principiul aplicat la construcţia pistoalelor tip „Taser" ce induc un şoc electric asupra victimei prin intermediul a doi electrozi. Efectul unui şoc electric bine poziţionat poate imobiliza temporar (câteva minute) victima.
Fibrilaţia şi stopul cardiac
Dar efectele curentului electric asupra victimei nu se reduc doar la muşchii braţelor. Muşchiul ce controlează plămânii şi inima (diafragma toracică) poate fi şi el blocat de efectul curentului electric. Chiar şi curenţii mult prea slabi pentru a induce în mod normal tetanosul sunt suficienţi pentru a da peste cap semnalele celulelor nervoase în aşa măsură încât inima să nu mai funcţioneze corect ducând la o condiţie cunoscută sub numele de fibrilaţie.
Inima aflată în fibrilaţie mai mult trepidează decât bate, şi este ineficientă în pomparea sângelui spre organele vitale din organism. În orice caz, în urma unui curent electric suficient de mare prin corp, există posibilitatea decesului prin asfixiere sau stop cardiac. În mod ironic, personalul medical foloseşte un şoc electric aplicat deasupra pieptului victimei pentru a „porni" inima aflată în fibrilaţie.
Curentul alternativ este mai periculos decât cel continuu
Modul în care curentul alternativ afectează corpul viu depinde în mare măsura de frecvenţă. Frecvenţele joase (50 şi 60 Hz, folosite în Europa, respectiv SUA) sunt mai periculoase decât frecvenţele înalte, iar curentul alternativ este de până la cinci ori mai periculos decât curentul continuu la aceeaşi valoarea a curentului şi a tensiunii. Curentul alternativ de frecvenţă joasă produce o contracţie îndelungată a muşchilor (tetanie, sau spasm muscular intermitent) ce blochează mâna pe sursa de curent electric prelungind timpul de expunere la efectele acestuia. Curentul continuu este mult mai probabil să cauzeze doar o singură contracţie, ce permite adesea victimei să se îndepărteze de locul pericolului.
Curentul alternativ, prin natura sa, tinde să ducă pacemaker-ul inimii într-o stare de fibrilaţie, în timp de curentul continuu tinde doar să oprească inima. Odată ce şocul electric încetează, este mult mai uşor de „repornit" o inimă blocată decât una aflată în stare de fibrilaţie. Acesta este şi motivul pentru care echipamentul de „defibrilaţie" folosit de personalul medical de urgenţa funcţionează: şocul de curent produs de echipament este sub formă de curent continuu şi are ca şi efect oprirea fibrilaţiei inimii pentru a permite inimii să revină la normal.
Oricare ar fi cazul, curenţii electrici suficienţi de mari pentru a cauza contracţia involuntară a muşchilor sunt periculoşi şi trebuie evitaţi cu orice preţ.

NICOLAE ALEXANDRA IOANA