Curentul electric poate produce accidente uşoare sau foarte grave, atunci când utilizarea instalaţiilor electrice se face necorespunzător sau dacă acestea sunt defecte.
Trecerea unui curent prin organismul uman poartă numele de electrocutare şi aceasta se poate produce la o tensiune mai mare de 24 V.
Curentul maxim admis să treacă prin organismul uman fără a-l pune în pericol este de 10 mA în curent alternativ (c.a) şi 50 mA în curent continuu (c.a).
Pericolul de electrocutare este mai mare pentru persoanele obosite, bolnave sau care au consumat băuturi alcoolice (rezistenţa lor electrică este mai mică) sau pentru persoanele aflate în medii umede.
Pentru a vă proteja împotriva electrocutării trebuie să respectaţi o serie de norme de protecţie:
• Menţineţi instalaţiile electrice în perfectă stare de funcţionare. Carcasele de protecţie să nu fie deteriorate; izolaţiile conductoarelor să nu fie distruse.
• Lucrările de verificare a instalaţiilor şi de remediere a defectelor se realizează numai după ce s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a acestora. La lucrările de remediere se vor folosi unelte adecvate şi nu improvizaţii.
• Pentru aparatele electrocasnice cu carcasă metalică (frigider, maşină de spălat, etc) se utilizează numai prize cu contact de protecţie.
• Prizele cu contact de protecţie asigură racordarea maşinilor şi instalaţiilor la priza de legare la pământ. În cazul unei defecţiuni, curentul va trece prin circuitul de împământare, evitându-se producerea unei electrocutări.
În medii umede sau cu pericol de explozie se utilizează numai aparate de construcţie specială pentru astfel de medii, iar alimentarea lor se va face la tensiuni nepericuloase.
• Se întrerupe imediat circuitul sau instalaţia electrică în care s-a produs accidentul.
• Se scoate victima într-un spaţiu aerisit.
• Faceţi respiraţie gură la gură.
• Anunţaţi imediat medicul.
Chesar Nicoleta-Ruxandra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu