1 Efectul termic
1.1 Aplicaţii industriale
2 Efectul magnetic
3 Efectul electrochimic
3.1 Electroliza
3.2 Aplicaţii industriale
4 Efectul Hall
4.1 Tensiunea Hall
4.2 Aplicaţii tehnice
5 Efectul piezoelectric
5.1 Aplicaţii tehnice
6 Efectul fotoelectric
7 Efecte termoelectrice (Seebeck, Peltier şi Thompson)
Efectul termic
Efectul termic (denumit şi efect Joule-Lenz) este reprezentat de disiparea căldurii într-un conductor traversat de un curent electric. Aceasta se datorează interacţiunii particulelor curentului (de regulă electroni) cu atomii conductorului, interacţiuni prin care primele le cedează ultimilor din energia lor cinetică, contribuind la mărirea agitaţiei termice în masa conductorului.
Aplicaţii industriale
Produsele folosite la încălzirea industrială, precum şi pentru uzul casnic, funcţionează pe baza efectului Joule-Lenz. Elementul de circuit comun în construcţia acestor produse este un rezistor (sau mai multe, grupate adecvat) în care se dezvoltă efectul Joule al curentului electric. Rezistorul său (elementul rezistiv care disipă căldura) este realizat din nicrom, feronicrom, fecral, kanthal, cromal ş.a. Aceste materiale sunt rezistente la temperaturi mari, au rezistivitate electrică ridicată şi un coeficient mare de temperatură al rezistivităţii.
Efectul termic al curentului electric are multiple aplicaţii industriale: cuptoarele încălzite electric, tăierea metalelor, sudarea cu arc electric etc.
Arcul electric este un curent electric de mare intensitate. La separarea sub sarcină electrică a două piese metalice în contact, densitatea de curent creşte foarte mult datorită micşorării zonelor de contact, pe măsura depărtării pieselor şi datorită tensiunii electromotoare (t.e.m.) de autoinducţie care ia naştere la întreruperea curentului.
Datorită efectului Joule-Lenz foarte puternic, metalul este topit local şi vaporizat. În condiţiile existenţei vaporilor metalici şi a contactelor puternic încălzite, aerul dintre contacte se ionizează şi ia naştere o plasmă fierbinte cu temperaturi de cca. 6.000–7.000 K. Sub acţiunea diferenţei de potenţial dintre contacte plasma se deplasează, formând arcul electric; deci curentul electric continuă să existe şi după întreruperea mecanică a circuitului.
Din procesele de recombinare ale purtătorilor de sarcină, arcul electric eliberează energie sub formă de radiaţii luminoase intense. La sudarea metalelor, arcul electric se formează între un electrod şi piesa de sudat; tăierea metalelor se realizează prin topire locală cu arc electric, iar la întreruperea circuitelor electrice arcul este stins prin metode şi dispozitive speciale care favorizează procesele de deionizare în coloana de arc. La întrerupătorul cu pârghie, pentru a se evita topirea sau distrugerea parţială prin arc electric a pieselor de contact, între acestea se montează în paralel un condensator. Condensatorul se încarcă şi preia energia eliberată de câmpul magnetic prin curentul de autoinducţie, fără a se mai produce un arc electric.
Când un material conductor este plasat într-un câmp magnetic alternativ, curenţii induşi determină încălzirea materialului. La frecvenţe mari încălzirea este mai pronunţată la suprafaţa materialului conductor; efectul este utilizat la tratamente superficiale ale metalelor şi pentru lipire.
Cuptoarele electrice se utilizează şi pentru topirea metalelor. Dacă un dielectric este introdus între două armături plane, alimentate în curent alternativ, acesta se încălzeşte din cauza pierderilor de polarizare. Fenomenul este utilizat pentru topirea maselor plastice, la încălzirea îmbinărilor din lemn, la încălzirea alimentelor în cuptoarele cu microunde ş.a.
Calculul la încălzirea produsă de trecerea curentului electric prin conductoarele aparatelor şi maşinilor electrice este foarte important: încălzirea nu trebuie să afecteze stabilitatea termică a materialelor izolatoare.
Efectul magnetic
Este reprezentat de apariţia unei tensiuni electromotoare de inducţie (descrisă cantitativ de legea inducţiei electromagnetice Faraday) într-un conductor supus acţiunii unui câmp magnetic.
Efectul electrochimic
Electroliza
Electroliza este procesul de orientare şi separare a ionilor unui electrolit cu ajutorul curentului electric continuu.
Electroliza unei soluţii de clorură de cupru: în electrolit datorită disocierii sunt prezenţi ioni de Cu2+ şi ioni de 2Cl. După mai multe minute de funcţionare catodul capătă o culoare roşiatică şi se degajă un miros înţepător. Catozii cântăresc mai mult decât iniţial şi dacă m1, m2, m3, m4 sunt masele finale ale acestora m1
Electroliza este utilizată pentru obţinerea metalelor pure (Cu, Ag, Al, Zn, Pt) în galvanoplastie, galvanostegie.
Obţinerea metalelor pure prin rafinare se realizează prin electroliza cu anod solubil unde metalul este transferat de pe anodul impur pe catodul realizat sub forma unei lame sau a unui fir foarte pur. Aluminiul pur se obţine din praf de alumină (Al2O3), care se topeşte într-o cuvă cu pereţi din grafit, acesta constituind catodul. Anodul este un electrod din grafit. În urma electrolizei ionii de Al3+ se depun pe pereţii cuvei.
Prin electroliză se obţine şi cuprul electrotehnic de mare puritate.
Galvanoplastia constă în depunerea unor straturi metalice subţiri pe obiecte metalice în scop de protecţie sau decorativ (nichelare, cromare, argintare, aurire etc.)
Galvanostegia constă în depuneri electrolitice de metal pe mulaje din materiale plastice (sau ceară), impregnate cu un strat de grafit, pentru a le face conductoare. Mulajul este montat la catod şi după depunerea metalului se îndepărtează materialul mulajului. Se obţin astfel reproduceri foarte fidele ale formei unor obiecte (sculpturi, alte opere de artă).
Efectul Hall
Tensiunea Hall
Plasăm o plăcuţă din material semiconductor într-un câmp magnetic uniform de inducţie B, perpendicular pe feţele laterale, prin care circulă curentul I.
Sub acţiunea forţei Lorentz, electronii se vor deplasa spre faţa interioară care se încarcă negativ. Faţa superioară se încarcă pozitiv.
Între cele doua plăci se formează un câmp electrostatic de intensitate Eh, care exercită asupra fiecărui electron o forţă electrică Fe egală şi de sens opus forţei Lorentz.
Între feţe se menţine constantă diferenţa de potenţial Uh=Ua-Ub numită tensiune Hall.
Se demonstrează că Uh=Kh x I x B unde Kh se numeşte constanta Hall şi depinde de temperatură şi de natura materialului.
Aplicaţii tehnice
Cea mai răspândită aplicaţie tehnică a efectului Hall este teslametrul. Teslametrul este format dintr-o sondă care conţine o plăcuţă semiconductoare de dimensiuni mici (de ex. a= 1mm, h= 2mm şi l=2mm) plasată la extremitatea unei tije, un milivoltmetru gradat direct în militesla şi un generator de tensiune continuă care dă naştere curentului din plăcuţă. Teslametrele moderne sunt prevăzute cu milivoltmetre digitale sensibile.
Efectul piezoelectric
Efectul piezoelectric direct constă în proprietatea unor cristale de a se încărca cu sarcină electrică pe unele dintre feţele acestora atunci când sunt supuse la solicitări de întindere sau de compresiune după o anumita direcţie.
Efectul piezoelectric invers se numeşte electrostricţiune şi constă în proprietatea cristalelor de a se deforma după anumite direcţii, dacă pe unele dintre feţele acestora se află o diferenţă de potenţial. Mărimea sarcinii electrice este proporţională cu mărimea forţei aplicate.
Prin acţiunea forţelor F pe direcţia axelor mecanice reţeaua se deformează şi centrele de greutate ale particulelor cu sarcini negative şi ale particulelor cu sarcini nu mai coincid. Apare un moment electric dipolar şi deci sarcini electrice de polarizare.
Aplicaţii tehnice
Doza de pickup este un cristal piezoelectric care este supus unor forţe de compresiune variabile şi în funcţie de adâncimea şanţului pe disc se va genera o tensiune variabilă corespunzătoare semnalului înregistrat. Brichetele piezoelectrice sunt echipate cu cristale piezoelectrice iar tensiunea rezultată aprinde gazul. Acelaşi efect se aplică adecvat, pentru aprinderea automată a combustibilului de aragaz. Cristalul piezoelectric este comprimat prin apăsarea butonului de aprindere. Efectul invers - electrostricţiunea este folosit la generarea sunetelor de frecvenţă variabilă. În funcţie de tensiunea aplicată pe feţele cristalului piezoelectric, acesta îşi va modifica dimensiunile pe o anumită direcţie, proporţional cu tensiunea aplicată. Principiul electrostricţiunii este folosit la difuzor şi la generatorul de ultrasunete. Generatorul conţine două plăcuţe de cuarţ cu tăietură Curie, şlefuite şi lipite între două plăci groase de oţel. La aplicarea unei tensiuni alternative prin modificarea dimensiunilor pe o anumită direcţie, sistemul devine o sursă de sunete de frecvenţă foarte mare. Prin recepţionarea ecoului recepţionat de ultrasunete se pot măsura distanţele. La recepţie, un cristal piezoelectric va vibra elastic în urma presiunii exercitate de ultrasunete: vor apărea tensiuni electrice pe feţele opuse.
Folosind traductoare piezoelectrice se poate măsura acceleraţia; aparatele se numesc accelerometre piezoelectrice.
Pentru măsurarea presiunii se foloseşte de asemenea efectul piezoelectric direct.
Efectul fotoelectric
Energia purtată de radiaţia electromagnetică este de natură discretă sub formă de cuante de energie numite fotoni.
Dacă pe suprafaţa unei plăcuţe semiconductoare cade un flux Φ de radiaţii electromagnetice, acesta se desparte în trei componente (flux transmis, absorbit şi reflectat). Fluxul absorbit conduce la mărirea la nivele energetice inferioare pe nivele energetice superioare, iar la atomii din nodurile reţelei cristaline creşte energia de vibraţie în jurul poziţiei de echilibru din nodurile reţelei cristaline.
Creşterea energiei de vibraţie a atomilor reţelei se asociază cu apariţia în reţea a unor purtători de energie de vibraţie numiţi fononi.
Efectul piezoelectic intern are loc când energia incidentă preluată contribuie numai la ruperea electronilor de valenţă care devin electroni liberi.
Efectul piezoelectric extern are loc când energia incidentă reţinută în interior este mai mare decât energia de legătură a electronilor, în reţea se formează fononi, în exterior se emit electroni.
La un semiconductor impurificat sub influenţa luminii apare efectul piezoelectric, iar energia radiaţiei incidente este preluată de purtătorii de sarcină şi energia cinetică a acestora creşte.
Am văzut că în joncţiunea pn apare o barieră de potentian; sub influenţa luminii, la o joncţiune fotosensibilă, mărimea barierei creşte.
Un element care conţine o asemenea joncţiune se numeşte fotoelement şi este un generator de tensiune. Fotoelementul este o fotodiodă care sub influenţa luminii generează curent electric într-un circuit, fără altă sursă de energie din exterior.
Daca fotodioda este polarizată invers, curentul din circuit este dat de curentul de câmp la care participă purtătorii minoritari generaţi pe cale termică şi generaţi prin efect fotoelectric intern şi este proporţional cu fluxul luminos şi cu sensibilitatea spectrală a fotodiodei.
Efecte termoelectrice (Seebeck, Peltier şi Thompson)
Efectul Seebeck constă în apariţia unei t.e.m. într-un circuit format din două conductoare de natură diferită cu joncţiuni la capete, când cele două joncţiuni se află la temperaturi diferite.
Pe baza acestui efect se realizează termocuple pentru măsurarea temperaturii.
Fenomenul invers este efectul Peltier, care se manifestă prin absorbţia sau degajarea unei cantităţi de căldură (diferită de cea degajată prin efectul Joule al curentului electric) într-o joncţiune formată din doi conductori sau doi semiconductori diferiţi şi zona de contact, de exemplu între cupru şi fier apare o t.e.m de contact.
Dacă prin joncţiune trece un curent electric cu semnul de la cupru la fier, electronii din zona de contact capătă energie cinetică suplimentară şi temperatura joncţiunii creşte; la trecerea unui curent în sens invers, temperatura joncţiunii scade.
Dacă într-un circuit electric cu două joncţiuni ca cele de mai sus, circulă un curent electric cu sens adecvat, se poate realiza un transport de căldură de la joncţiunea mai rece la joncţiunea mai caldă. Efectul Peltier este folosit la realizarea minifrigiderelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu