Galileo Galilei.Controversa cu biserica.VASILE OVIDIU

Psalmul 93:1 și 96:10 (în creștinismul occidental), precum și Cronici 16:30 includ (în funcție de traducere) un text ce afirmă că „lumea este întărită, și nu se clatină”. În traducerea lui Cornilescu a bibliei catolice, Psalm:104:5 spune „Tu ai așezat pământul pe temeliile lui, și niciodată nu se va clătina”. Mai mult, Eclesiastul 1:5 spune că „Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou.” etc.^[94]
Galileo a apărat heliocentrismul, și a susținut că nu este contrar acestor pasaje din Scriptură. El a adoptat poziția lui Augustin asupra Scripturii: că nu trebuie luat fiecare pasaj literal, mai ales când respectiva scriptură este o carte de poezii și cântece, și nu o carte de instrucțiuni asupra istoriei. Cei ce au scris Scriptura au făcut-o din perspectiva lumii terestre, și din acel punct de vedere Soarele răsare și apune.
Până în 1616, atacurile îndreptate împotriva ideilor lui Copernic ajunseseră la un maxim, iar Galileo a mers la Roma să încerce să convingă autoritățile Bisericii să nu le interzică. În cele din urmă, Cardinalul Bellarmine, acționând după directivele Inchiziției, i-a dat un ordin să nu mai „susțină sau să apere” ideea că Pământul se mișcă iar Soarele stă nemișcat în centru. Acest decret nu l-a împiedicat pe Galileo să discute ipoteza heliocentrismului (păstrând o fațadă de separare între știință și biserică). În următorii câțiva ani, Galileo s-a ținut departe de controversă. El și-a reluat proiectul de a scrie o carte despre acest subiect, încurajat fiind de alegerea Cardinalului Barberini ca papă, sub numele de Urban al VIII-lea în 1623. Barberini era un prieten și admirator al lui Galileo, și se opusese condamnării lui Galileo în 1616. Cartea, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, a fost publicată în 1632, cu autorizație oficială de la Inchiziție și cu permisiunea Papei.
Papa Urban al VIII-lea personal i-a cerut lui Galileo să dea argumente pentru și împotriva heliocentrismului în cartea sa, și să aibă grijă să nu susțină heliocentrismul. O altă cerere a sa a fost ca propriile sale idei în această privință să fie incluse în cartea lui Galileo. Doar ultima dintre aceste cereri a fost îndeplinită de Galileo. Deliberat sau întâmplător, Simplicio, apărătorul ideilor geocentrice aristoteliene din Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, a fost adesea prins în propriile erori logice și uneori a părut a fi un prost. Într-adevăr, deși Galileo spunea în prefața cărții sale că personajul este denumit după un faimos filosof aristotelian (Simplicius în latină, Simplicio în italiană), numele „Simplicio” în italiană are și conotația de „om cu gândire simplă”.^[95] Această prezentare a lui Simplicio a făcut ca Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii să pară o carte ce susține un punct de vedere: un atac împotriva geocentrismului aristotelian și o apărare a teoriei copernicane. Din păcate pentru relația lui cu Papa, Galileo a pus cuvintele lui Urban al VIII-lea în gura lui Simplicio. Majoritatea istoricilor sunt de acord că Galileo nu a acționat din răutate și a fost luat prin surprindere de reacțiile pe care le-a întâmpinat cartea.^[96] Totuși, Papa nu a luat ușor nici ceea ce bănuia a fi o ironie publică la adresa sa și nici susținerea ideilor copernicane. Galileo și-a înstrăinat astfel unul dintre cei mai mari și mai puternici susținători, Papa, și a fost chemat la Roma să-și apere scrierile.
Cu pierderea multor dintre susținătorii săi de la Roma din cauza Dialogului despre cele două sisteme principale ale lumii, lui Galileo a fost convocat în fața unui tribunal în 1633, acuzat fiind de erezie. Sentința Inchiziției a constat din trei părți esențiale:

• Galileo a fost găsit „vehement suspect de erezie”, și anume de a fi susținut opinia că Soarele stă nemișcat în centrul universului și că Pământul nu se află în centru și se mișcă, și că se poate susține și apăra părerea ca probabilă după ce a fost găsită a fi contrară Sfintei Scripturi. I s-a cerut să „abjure, blesteme și să deteste” aceste opinii.^[97]
• S-a ordonat încarcerarea sa; sentința a fost ulterior comutată în arest la domiciliu.
• Dialogul a fost interzis; și, într-o acțiune neanunțată la proces, publicarea oricărei lucrări a sa a fost interzisă, inclusiv oricare pe care ar mai fi scris-o în viitor.^[98]

fizica/religie - manole marius

In urma unor discutii am decis sa scriu acest articol care din punctul meu de vedere o sa fie destul de interesant.Va rog sa cititi tot articolul!!!!

As vrea sa aduc la cunostinta faptul ca religia si cu fizica se bat in cap,din doua motive.Religia ne prezinta intamplarile care au avot loc cu mult timp in urma,iar fizica incearca sa arate oameniilor ca religia nu are nicio treaba cu facerea pamantului de catre Dumnezeu.
In primul rand cel care a scris vechiul si noul testament nu se stie nimic despre el,cine este,unde sunt ingropate oasele lui.Asa si cu Matei,Marcu,Luca,Ioan nimic nu se stie despre acesti oameni.Ma gandesc ca asa si eu ma pot apuca acuma sa scriu ce a fost inainte de facerea pamantului,sa scriu tot felu de tampenii ce imi in cap si sa dau publicitatii.Ce ne intereseaza pe noi este faptul ca mama lui Isus Hristos,Maria care nu se stie nimic despre ea,unde a fost inmormantata la fel si pentru tatal lui Iosif Ioan.Deci ceva este la mijloc,acesti oameni au existat sau sunt niste inventii care ne-au fost date noua sa le citim.La Vatican sunt tinute toata istoria religiei si nimeni nu poate sa intre acolo decat cei ce lucreaza acolo.Nu vi se pare ciudat ca daca cumva s-ar afla ca dumnezeu nu exista s-ar da peste cap pamantul.Toti oamenii ar incepe sa fure,sa se omoare.Asta incearca stiinta sa arate lumii ca noi ne tragem din maimute sau ca suntem stramosii unor extraterestri.Stephan Hawking celebrul fizician ne dezvaluie ca Dumnezeu nu exista si ca noi suntem facuti la intamplare ca asa a fost dat sa fie printr-o explozie Bing Bang care a avut loc acum mult timp.Ce mi se pare ciudat este faptul ca dupa cum bine stiti unii preoti,dupa cum bine ati vazut la televizor,dupa ce merg la biserica se apuca sa bea sa faca tot felul de prosti.
Asadar eu sunt un om credincios si nu ies din cuvantul lui Dumnezeu dar am vrut sa vad si alta posibilitate care s-ar putea ascunde in spatele unor carti vechi si testamente tinute secret de catre Vatican pentru a nu da peste cap populatia pamantului.

Religia si fizica .Catana Roxana Gabriela

Totusi sa nu ies din tema.
Intotdeauna omul a fost interesat,curios de originea sa.Aceasta "obsesie" inca nu s-a diminuat .Astazi se pot recunoaste mai cu seama doua puncte de vedere contrarii:
- mai intai, parerea foarte populara conform careia omul a evoluat de la starea de animal inferior la starea in care se gaseste astazi conform principiilor expuse pentru prima data de Charles Darwin si mai tarziu de alti evolutionisti ;
- in al doilea rand avem parerea expusa drept revelatie de catre Biblie, dupa care omul ar fi fost creat direct in starea in care se gaseste astazi.


Acum cateva secole teologii au plasat stianta pe plan secundar,de teama ca  aparitia si progresul stiintei va elimina imaginea si increderea in imaginea propusa de religie.
Datorita acestei temeri fetele bisericesti au plasat stiinta undeva pe un plan secundar, plus de asta, stiintei i s-au impus anumite limite in cautarea adevarului. In acest sens e cunoscut faptul ca, inca din Evul Mediu, capii bisericii catolice au fost cei care au detinut “fraiele” modului in care se derulau toate aspectele vietii social-politice si economice. Prejudecatiile din acea vreme, bazate pe vechile teorii religioase, au produs un fel de “bariera intelectuala” sau altfel spus o piedica imensa in calea progresului stiintific. Doua exemple in acest sens ar fi : in primul rand e cazul lui Galileo Galilei caruia, capii bisericii catolice i-au impus sa-si retracteze toate ideile privitoare la teoria sa stiintifica referitoare la pozitia Pamantului in Univers. In al doilea rand e cazul si mai dramatic a lui Giordano Bruno, care a fost ars pe rug de catre inchizitori in anul 1600 pentru ca ideiile sale erau incompatibile cu doctrina crestina .
Desi, dupa unii, ar exista o multime de fapte care depun marturie in favoarea creatiei, foarte multi oameni accepta evolutia. Cei care sprijina teoria evolutiei traiesc cu impresia ca ea este acum un fapt stiintific. Dar sa nu uitam ca in urma cu cateva secole se credea ca pamantul este plat. Acum s-a stabilit, cu toata certitudinea, ca el are forma sferica, oarecum. De asemenea, se credea ca pamantul este centrul universului. Noi stim astazi, mai presus de orice posibilitate de indoiala, ca pamantul este departe de-a fi undeva in centrul universului si ca el este acela care executa o miscare de revolutie in jurul soarelui. Avand in vedere ca insusi Charles Darwin, cel mai cunoscut aparator al evolutiei, a dat de inteles ca era constient de limitele teoriei sale si ca subiectul originii vietii ramane deschis pentru examinari ulterioare, e foarte posibil ca intreaga teorie evolutionista sa cada. Dovada de baza care le lipseste evolutionistilor este existenta unor forme de viata de tranzitie intre specii. Faptul ca teoria evolutionista emisa de Darwin nu poate fi sustinuta cu dovezi clare ii determina pe multi oameni de stiinta evolutionisti sa formuleze noi teorii. De pilda, unii dintre acestia, care sunt siguri ca viata n-ar fi putut sa apara spontan pe pamant, emit ideea speculativa ca ea trebuie sa fi provenit din spatiul cosmic.

Exista totusi o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat in urma evolutia morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru existenta umana (fizica nucleara si ingineria genetica sunt doar doua exemple in acest sens). De aceea este necesar un “arbitru” moral. Tocmai aici religia ar trebui sa sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta din stiinta si in nici un caz sa impuna adevaruri imposibil de demonstrat. Ramane evident ca nu se poate demonstra strict rationl nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu. Numai experienta personala a credintei este potrivita pentru a gasi un raspuns cautarii lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa accepte religia, indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca o forma de comunicare cu puterea suprema si nu numai, iar stiinta ca o forma de cunoastere a adevarului dedus teoretic si experimental.

Fizica si iadul.(anecdota) Catana Roxana Gabriela

 Conform unor postari pe net, urmatoarea intrebare ar fi fost pusa la un examen de chimie la Universitatea Liverpool.  Raspunsul dat de unul dintre studenti a fost atat de profund, incat profesorul l-a impartasit colegilor sai, iar astfel am ajuns si noi sa avem placerea de a-l cunoaste.

Intrebare suplimentara:

    Este iadul exoterm (emite caldura) sau endoterm (absoarbe caldura)?

    Pentru a-si demonstra opinia, cei mai multi studenti au folosit legea lui Boyle, care spune ca un gaz se raceste atunci cand se extinde si se incalzeste atunci cand este comprimat, sau ceva similar.

Insa unul dintre studenti a scris urmatoarele:
  “ In primul rand, trebuie sa cunoastem cum se schimba masa iadului in timp.
    Asadar, trebuie sa cunoastem rata cu care sufletele intra in iad comparativ cu rata celor care pleaca din iad.
    Cred ca putem sa presupunem cu destul de multa siguranta ca, odata ce un suflet ajunge in iad, nu mai iese niciodata.  Prin urmare, nici un suflet nu iese din iad.
    In ceea ce priveste rata celor care intra, sa ne uitam la diferitele religii care exista astazi in lume. Cele mai multe dintre aceste religii spun ca, daca nu esti un membru al lor, vei ajunge in iad.
    Dat fiind ca exista mai mult de o singura asemenea religie si cum oamenii nu sunt membrii mai multor religii simultan, putem sa facem estimarea ca toate sufletele merg in iad.
    Date fiind ratele nasterilor si deceselor, putem sa spunem ca numarul sufletelor din iad creste exponential.
    Acum trebuie sa ne uitam la volumul iadului. Din cauza ca legea lui Boyle spune ca, pentru ca temperatura in iad sa ramana constanta , volumul iadului  trebuie sa creasca proportional cu numarul sufletelor care intra, rezulta doua posibilitati:
    (1) Daca iadul se extinde cu o rata mai mica decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea in iad vor creste atat de mult incat pana la urma se va declansa  tot iadul pe pamant.
    (2) Daca iadul se extinde cu o rata mai mare decat cea cu care intra sufletele in el, atunci temperatura si presiunea vor scadea pana cand o sa inghete iadul. Asadar, care din ele este?
        Daca acceptam postulatul pe care mi l-a dat Sandra in primul an de facultate, "o sa inghete iadul inainte sa ma culc cu tine" si tinand cont de faptul ca m-am culcat cu ea azi-noapte, atunci ipoteza a doua trebuie sa fie cea corecta.
    Prin urmare, sunt sigur ca iadul este endoterm si ca a inghetat deja.
    Corolarul acestei teorii este ca, din moment ce iadul a inghetat, rezulta ca nu mai accepta  nici un suflet si a disparut... ramanand numai Raiul, ceea ce, prin urmare dovedeste existenta unei fiinte divine

MIC ANUNT!:D

CITITI MAI INTAI SI POSTARILE CELORLALTI ,PENTRU A NU SE REPETA ARTICOLUL.
Multumesc.

FIZICA SI RELIGIA -PILAF GABRIEL

A asfinţit vremea absolutismului exclusivist şi reducţionist. Naţiunile şi Bisericile sunt chemate la dialog, la promovarea unei gândiri deschise complementarităţii, singura în măsură să asigure promovarea valorilor autentice, a respectului şi încrederii reciproce, şi mai ales să asigure armonia dintre identitate şi diversitate. A venit vremea ca oamenii de ştiinţă să dialogheze cu teologii, să arate împreună lucrând, că între ştiinţă şi religie nu există o relaţie de divergenţă ci de convergenţă.

Există totuşi câteva aspecte demne de luat în calcul în ceea ce priveşte relaţia religie-ştiinţă. În lumea modernă religia riscă să evadeze din real, când reduce totul numai la sens, închizându-se în propriul univers, nesocotind structurile universului creat, de care se ocupă ştiinţa, de aceea riscă să nu mai poată comunica cu omul contemporan, să nu-i mai poată transmite mesajul adevărului revelat. Riscă să rămână la „vremea aceea”. Ori misiunea ei astăzi este tocmai de a traduce mesajul revelat din „vremea aceea” în „vremea aceasta” .

Mulţi teologi contemporani strigă să revenim înapoi la „Părinţii Bisericii”. Aceasta însă nu înseamnă să ne întoarcem la stadiul primitiv din „epoca Părinţilor” de acum 2000 de ani, ci înseamnă să redescoperim dialogul responsabil, cu natura sau relaţia normală cu natura şi mediul înconjurător, să redescoperim spiritul Părinţilor astăzi, reintrând în dialog cu gândirea lor în vremea aceasta şi pentru vremea ce va urma. Şi dacă pentru mulţi din oamenii de ştiinţă „evidenţa lucrurilor” sau ,,raţionalitatea lumii” postulează existenţa unui Creator al lumii acesteia, cu atât mai mult pentru unii teologi sau oameni ai Religiilor, lumea aceasta, desfigurată prin păcat şi transformată în valea plângerii, dobândeşte o valoare inestimabilă în perspectiva veşniciei .

Dialogul dintre Ştiinţă şi Religie este puternic susţinut de Tradiţia ortodoxă bisericească, conform căreia, nu se poate afirma o ruptură între „natură şi har”, între originea şi sensul care coexistă în lume ca operă raţională a lui Dumnezeu. După Părinţii Bisericii, toate lucrurile îşi au raţiunile lor în Raţiunea Supremă sau în Logosul Divin prin care toate au fost aduse la existenţă.

Ştiinţa şi Religia sunt convergente sau complementare, conflictul dintre ele apărând acolo unde creatul şi necreatul, originea şi scopul creaţiei sunt considerate ca fiind ireconciliabil opuse. Una dintre problemele străine de spiritul tradiţiei patristice este aceea a judecării raporturilor dintre ştiinţă şi credinţă prin grila reducţionistă a ideologiilor pe care toată lumea le cunoaşte sub numele de Creaţionism şi Evoluţionism . Aceste ideologii nu se regăsesc în teologia Părinţilor. În opinia Părinţilor, cele două puteri, raţiune şi credinţă, coexistă fără probleme într-o manifestare completă pe care Sfântul Maxim Mărturisitorul o numeşte ,,raţiunea comparativă care priveşte lucrurile teologic” , iar în cazul raportului natural-supranatural, văd o relaţie sinergică, unde, la nivelul comuniunii omului cu Dumnezeu, în orice progres - spre exemplu în cunoaştere şi desăvârşire - funcţionează principiul sinergiei .

De aceea, dacă pentru Teologia Ortodoxă nu există un conflict fiinţial între credinţă şi raţiune, între natural şi supranatural, nu există motive puternice pentru abordarea relaţiilor dintre credinţă şi ştiinţă sub semnul adversităţii sau divergenţei. „Ştiinţa nu poate decât să stabilească ceea ce este, nu şi ce trebuie să fie, iar dincolo de domeniul său rămân necesare judecăţile de valoare de tot felul. Religia pe de altă parte, are de a face doar cu evaluări ale gândirii şi acţiunii umane: ea nu poate vorbi cu temei despre fapte şi relaţii între fapte. Potrivit acestei interpretări, binecunoscutele conflicte dintre Religie şi Ştiinţă din trecut, trebuie puse pe seama unei greşite înţelegeri a situaţiei care a fost descrisă” .

De ce se vorbeşte de conflicte între Biserici şi ştiinţă când oamenii de ştiinţă au fost şi sunt şi azi în mare parte religioşi? Din cauza unora, care au dorit să facă o separaţie între cele două domenii, afirmând că religia nu se poate niciodată împăca cu ştiinţa deoarece religia nu poate demonstra în mod direct adevărul ideilor sale pe când ştiinţa o poate face. Scepticii susţin că religia nu poate să-şi demonstreze ideile şi teoriile pe baza experimentului de unde şi apariţia acestui conflict dintre religie şi ştiinţă . Acest conflict este susţinut cu argumente de ordin istoric, pornind de la persecutarea lui Giordano Bruno şi a lui Galileo Galilei de către Biserică în secolul al XVII-lea, până la aversiunea religioasă faţă de teoria evoluţionistă a lui Darwin din secolele XIX–XX. Încetineala cu care Biserica a acceptat anumite idei ştiinţifice a făcut să alimenteze credinţa că teologia nu se va împăca niciodată cu ştiinţa . Pentru Teologia Ortodoxă ,,raţiunea omului este tronul lui Dumnezeu în suflet” . Dar „Ideea unei disjuncţii (cu toate confluenţele şi rezonanţele ce intervin), între sferele culturilor şi cea a civilizaţiei, de prima aparţinând religia, iar de a doua ştiinţa, duce la concluzia că între religie şi ştiinţă nu pot avea loc confruntări întemeiate, nici dispute semnificative, nici rivalităţi serioase” .

Albert Einstein afirmă că deşi ,,domeniul religiei şi al ştiinţei sunt prin ele însele net delimitate unul faţă de celălalt”, totuşi ,,între ele se creează puternice relaţii şi dependenţe reciproce” datorită religiozităţii omului de ştiinţă . ,,Religiozitatea lui ( a omului de ştiinţă ) stă în uimirea extaziată faţă de armonia legităţii naturale, în care se dezvăluie o raţiune atât de superioară, încât orice gândire cu sens şi orânduire omenească reprezintă un reflex cu totul neînsemnat” . Ideea că religia se opune ştiinţei sau că optând pentru una te împotriveşti celeilalte, este anulată de realitatea de azi care ne arată că numeroşi savanţi au fost şi sunt profund religioşi. Cei mai mulţi dintre cercetători au înţeles că fără credinţă în Dumnezeu nu se poate dobândi adevărata cunoaştere.

Doar un dialog autentic între ştiinţă şi religie poate fi o şansă pentru noi oamenii de a-L iubi mai mult pe Dumnezeu Creatorul, pe omul creat după chipul şi asemănarea Sa, şi natura întreagă.

II. Sfinţii Părinţi şi relaţia lor cu ştiinţa

Sfinţii Părinţi nu au văzut între religie şi ştiinţă divergenţă, ci convergenţă, nu opoziţie, ci doar distincţie, acordând în vremea lor un loc semnificativ ştiinţelor. Chiar dacă pare că dialogul teologiei cu ştiinţa s-a dezvoltat cu precădere în utlimii 50 de ani, datorită unor consecinţe surprinzătoare ale unor teorii remarcabile, obţinute în special în fizică, totuşi subiectul acestui dialog este mult mai vechi. Un număr însemnat de Sfinţi Părinţi ai primelor veacuri creştine au fost interesaţi de rezultatele ştiinţelor vremii şi au încercat să le arate în lumina adevărurilor de credinţă.

De aceea în spiritul dialogului dintre ştiinţă şi religie „teologii de astăzi trebuie nu doar să repete pe Sfinţii Părinţi ci, în comuniune spirituală cu ei să facă pentru timpul nostru, ceea ce ei au făcut pentru timpul lor: să aibă o atitudine de respect şi de receptare cu discernământ a rezultatelor cunoaşterii umane bazate pe cercetare” .
Clement Alexandrinul realizează prima încercare savantă de asimilare a culturii păgâne în creştinism. El declară că ,,filosofia greacă a jucat pentru antichitate rolul Vechiului Testament de călăuză spre Hristos” . Fericitul Augustin descoperă în filosofia lui Platon ideea de Treime iar Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful consideră că Logosul s-a revelat în mod parţial şi filosofilor păgâni ca o lumină aşezată în raţiunea filosofică .

SPINU SILVIA-NICOLETA