miercuri, 5 ianuarie 2011

Curentul electric- SPINU SILVIA-NICOLETA




Efectele curentului electric asupra mediului si a persoanei

Curentul electric poate produce accidente uşoare sau grave, atunci când utilizarea instalaţiilor electrice se face necorespunzător sau dacă acestea sunt defecte. Trecerea curentului electric prin organismul uman are efecte care depind de valorile intensităţii, de impedanţa pielii umane care diferă de la o persoană la alta. 
Observaţie:
- Curentul alternativ cu frecvenţa cuprinsă intre 40-50 Hz este foarte periculos.
- Un curent cu intensitatea până la 10mA nu are efecte fiziologice de remarcat asupra majorităţii persoanelor. Mărind intensitatea curentului electric incep să apară contracturi musculare, dificultăţi respiratorii, tulburări de ritm cardiac, dificultăţi de exprimare, etc.
- La valori de 70-110mA în curent alternativ si 200-250mA în curent continuu survine stopul cardio-respirator şi apoi moartea. Exista impresia falsă că un curent continuu este mai periculos decat unul alternativ cu aceeaşi tensiune deoarece ar putea produce contracturi musculare. În realitate curentul alternativ este mai periculos, deoarece poate determina tulburări de ritm cardiac.

Observaţie:
- Curentul maxim admis să treacă prin organismul uman fara a-l pune în pericol este de 10mA in curent alternativ si 50mA în curent continuu.

Efectele curentului electric asupra organismului uman pot fi grupate în două categorii:
- Electrocutări (şocuri electrice) – accidente provocate de trecerea prin corpul omenesc a unui curent electric de intensitate periculoasă.
- Electrotraumatisme – în care se încadrează celelalte accidente electrice, care produc de obicei vătămări externe şi anume:
-arsura electrică este un traumatism datorat fie acţiunii unui arc electric fie datorită trecerii prin corp a unui curent electric de intensitate foarte mare;
-semnele electrice apar prin contactul conductorului electric cu pielea, sub formă de leziuni, umflături sau pete
-electrometalizarea constă în acoperirea unei părţi din suprafaţa pielii cu metal topit, volatilizat prin căldura arcului electric.
-electroftalmia vătămarea ochilor prin inflamarea corneei şi conjuctivei ochiului datorită luminii puternice (radiaţiei ultraviolete)
-leziunile mecanice provocate de contracţiile musculare (ruperea ligamentelor, pielii, vaselor sanguine şi ţesutului nervos, luxaţia încheieturii, fracturarea coastelor);
-căderea de la înălţime, ca urmare a pierderii echilibrului sau a cunoştiinţei în urma unui şoc electric.

Consecinţă: Trecera unui curent prin organismul uman poartă numele de electorcutare şi aceasta se poate produce la o tensiune mai mare de 24V.

- Efectele curentului electric asupra mediului
Energia electrică în mare parte este consumată prin arderea combustibililor fosili. Aceasta are ca efect emisia CO2 care este eliberat în atmosferă. El contribuie la intensificarea efectului de seră si încălzirii globale. Deasemenea, se emit dioxid de sulf, dioxid de azot şi fum.

Principalele tipuri de poluări pe care reţelele electrice le generează asupra mediului înconjurător sunt:
- vizuală – deteriorarea peisajului;
- sonoră – zgomote produse de funcţionarea sau vibraţii ale elementelor (conductoarelor) reţelelor electrice şi în special, a transformatoarelor;
- electromagnetică: efecte sonore, perturbaţii radio şi ale emisiunilor de televiziune, influenţe ale câmpului electric şi magnetic asupra organismelor vii;
- psihică şi pericole (riscuri) de accidente;
- ecologică: ocuparea terenurilor, defrişarea pădurilor.
Efectele construirii hidrocentralelor duc la inundarea terenurilor, la dispariţia florei şi faunei.  
 
Observaţie:
- S-au constatat emisii semnificative de metan datorită descompunerii anaerobe a plantelor rămase sub ape.
- Centralele mareomotrice pun şi ele probleme ecologice prin restricţionarea mişcării bancurilor de peşti şi a scoicilor.
- Centralele nuclearo-electrice necesită depozitarea rezidurilor care rămân radioactive pentru încă câteva zeci sau sute de ani. Se încearcă varianta îngropării lor la adâncimi mari sub pământ şi chiar a eliberării în spaţiul extraterestru.

În ceea ce priveşte efectul asupra mediului, el este neglijabil până în momentul apariţiei unei catastrofe, precum cea de la Cernobâl. Metodele care afectează cel mai puţin mediul au în general eficienţă mică. Este cazul panourilor solare şi al morilor de vânt.

Consecinţă: În ultima vreme se impune tot mai mult metoda numită Negawatt Power. Ea constă în eficientizarea consumatorilor electrici în loc de a mări producţia de electricitate. Este metoda care nu are nici un efect negativ asupra mediului.

Protectie
În afară de protejarea circuitelor şi a instalaţiilor electrice din laboratoarele şcolare şi din locuinţele noastre trebuie respectate reguli de protecţie a propriei persoane în timpul utilizării dispozitivelor şi a circuitelor electrice.

Norme de protecţie:
- Nu umblaţi la tabloul electric pentru a face legături. El nu trebuie atins după ce a fost pus sub tensiune!
- Orice modificare în circuitul electric pe care îl studiaţi trebuie făcută numai după ce aţi deconectat sursa de alimentare!
- Evitaţi atingerea părţilor metalice ale montajelor aflate sub tensiune pentru a vă feri de electrocutare datorată scurcircuitelor provocate de conductori cu izolaţia defectă!
- La cel mai mic semn de funcţionare defectuoasă a circuitului electric cu care lucraţi (zgomot nespecific, miros, încălzire nejustificată, etc) întrerupeţi alimentarea prin deconectrea de la sursă!
- În caz de electrocutare aplicaţi instrucţiunile de prim-ajutor!
- Menţineţi instalaţiile electrice în perfectă stare de funcţionare. Carcasele de protecţie să nu fie deteriorizate; izolaţiile conductoarelor să nu fie distruse.
- Lucrările de verificare a instalaţiilor şi de remediere a defectelor se realizează numai după ce s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a acestora. La lucrările de remediere se vor folosi unelte adecvate şi nu improvizaţii.
- Pentru aparatele electrocasnice cu carcasă metalică (frigider, maşină de spălat, etc) se utilizează numai prize cu contact de protecţie.
- Prizele cu contact de protecţie asigură racordarea maşinilor şi instalaţiilor la priza de legare la pământ. În cazul unei defecţiuni, curentul va trece prin circuitul de împamantare, evitându-se producerea unei electrocutări.


SPINU SILVIA-NICOLETA

--Masuri de protectia muncii la utilizarea instalatiilor si echipamentelor electrice--

Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesara eliminarea posibilitatii de trecere a unui curent periculos prin corpul omului.
Masurile, amenajarile si mijloacele de protectie trebuie sa fie cunoscute de catre tot personalul muncitor din toate domeniile de activitate.
Principalele masuri de prevenire a electrocutarii la locurile de munca sunt:
  • Asigurarea inaccesibilitatii elementelor care fac parte din circuitele electrice si care se realizeaza prin :
    • amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum si a unor echipamente electrice, la o inaltime inaccesibila pentru om. Astfel, normele prevad ca inaltimea minima la care se pozeaza orice fel de conducto electric sa fie de 4M, la traversarea partilor carosabile de 6M, iar acolo unde se manipuleaza materiale sau piese cu un gabarit mai mare, aceasta inaltime se depaseasca cu 2.25m gabaritele respective.
    • Izolarea electrica a conductoarelor;
    • Folosirea carcaselor de protectie legate la pamant;
    • Ingradirea cu plase metalice sau cu tablii perforate, respectandu-se distanta impusa pana la elementele sub tensiune. qs866b1558essn
  • Folosirea tensiunilor reduse (de 12, 24, 36V) pentru lampile si sculele electrice portative. Sculele si lampile portative care functioneaza la tensiune redusa se alimenteaza la un transformator coborator. Deoarece exista pericolul inversarii bornelor este bine ca atat distanta picioruselor fiselor de 12, 24 si 36V, cat si grosimea acestor picioruse, sa fie mai mari decat cele ale fiselor obisnuite de 120, 220 si 380 V, pentru a evita posibilitatea inversarii lor.
La utilizarea uneltelor si lampilor portative alimentate electric, sunt obligatorii:
    • varificarea atenta a uneltei, a izolatii ai a fixarii sculei inainte de incperea lucrului;
    • evitarea rasucirii sau a incolacirii cablului de alimentare in timpul lucrului si a deplasarii muncitorului, pentru mentinerea bunei stari a izolatiei;
    • menajarea cablului de legatura in timpul mutarii uneltei dint-un loc de munca in altul, pentru a fi solicitat prin intindere sau rasucire; unealta nu va fi purtata tinandu-se de acest cablu;
    • evitarea trecerii cablului de alimentare peste drumurile de acces si in locurile de depozitare a materialelor; daca acest lucru nu poate fi evitat, cablul va fi protejat prin ingropare, acoperire, cu scanduri sau suspendate;
    • interzicerea repararii sau remedierii defectelor in timpul functionarii motorului sau lasarea fara supraveghere a uneltei conectate la reteua electrica.
  • Folosirea mijloacelor individuale de protectie si mijloacelor de avertizare. Mijloacele de protectie individuala se intrebuinteaza de catre electricieni pentru prevenirea electrocutarii prin atingere directa si pot fi impartite in doua categorii: principale si auxiliare.
Mijloacele principale de protectie constau din: tije electroizolante, clesti izolanti si scule cu manere izolante. Izolatia acestor mijloace suporta tensiunea de regim a instalatiei in conditii sigure; cu ajutorul lor este permisa atingerea partilor conductoare de curent aflate sub tensiune.
Mijloacele auxiliare de protectie constau din: echipament de protectie (manusi, cizme, galosi electroizolanti), covorase de cauciuc, platforme si gratare cu picioruse electroizolante din portelan etc. Aceste mijloace nu pot realiza insa singure securitatea impotriva electrocutarilor.
Intotdeauna este necesara folosirea simultana cel putin a unui mijloc principal si a unuia auxiliar.
Mijloacele de avertizare constau din placi avertizoare, indicatoare de seuritate (stabilita prin standarde si care contin indicatii de atentionare), ingradiri provizorii prevazute si cu placute etc. Acestea nu izoleaza, ci folosesc numai pentru avertizarea muncitorilor sau a persoanelor care se apropie de punctele de lucru periculoase.
  • Deconectarea automata in cazul aparitiei unei tensiuni de atingere periculoase sau a unor scurgeri de curent periculoase. Se aplica mai ales la instalatiile electrice care functioneaza cu punctul neutru al sursei de alimentare izolat fata de pamant.
Mentionand faptul ca un curent de defect 300-500A poate deveni in anumite conditii, un factor provocator de incendii, aparatul prezentat asigura protectia si impotriva acestui pericol.
Intreruptorul este prevazut cu carcase izolante, si este echipat cu declansatoare termice, electromagnetice si releu de protectie la curenti de defect.
  • Separarea de protectie se realizeaza cu ajutorul unui transformator de separatie. Prin acesta, se urmareste crearea unui circuit izolat fata de pamant, pentru alimentarea echipamentelor electrice, la care trebuie inlaturat pericolul de electrocutare. In cazul uni defect, intensitatea curentului care se inchide prin om este foarte mica, deoarece trebuie sa treaca prin izolatia care are o rezistenta foarte mare.
Conditiile principale care trebuie indeplinite de o protectie prin separare sunt:
    • la un transformator de separatie sa nu se poata conecta dacat un singur utilaj;
    • izolatia conductorului de alimentare sa fie intotdeuna in stare buna, pentru a fi exclusa posibilitatea aparitii unui curent de punere la pamant de valoare mare.
  • Izolarea suplimentara de protectie consta in executarea unei izolari suplimentare fata de izolarea obtinuta de lucru, dar care nu trebuie sa reduca calitatile mecanice si electrice impuse izolarii de lucru.
Izolarea suplimentara de protectie se poate realiza prin:
    • aplicarea unei izolari suplimentare intre izolatia obisnuita de lucru si elementele bune conducatoare de electricitate ale utilajului;
    • aplicarea unei izolatii exterioare pe carcasa utilajului electric;
    • izolarea amplasamentului muncitorului fata de pamant.
  • Protectia prin legarea la pamant este folosita pentru asigurarea personalului contra electrocutarii prin atingerea achipamentelor si instalatiilor care nu fac parte din circuitele de lucru, dar care pot intra accidental sub tensiune, din cauza unui defect de izolatie. Elementele care se leaga la pamant sut urmatoarele: carcasele si postamentele utilajelor, masinilor si ale apartelor electrice, scheletele metalicecare sustin instaltiile electrice de distributie, carcasele tablourilor de distributie si ale tablourilor de comanda, corpurile mansoanelor de calibru si mantalele electrice ale cablurilor, conductoarele de protectie ale liniilor electrice de transport etc. Instalatia de legare la pamant consta din conductoarele de legare la pamant si priza de pamant, formata din electrozi. Prizele de paman verticale sau orizontale se realizeaza astfel incat diferenta de potential la care ar putea fi expus muncitorul prin atingere directa sa nu fie mai mare de 40V.
In general, pentru a se realiza o priza buna, cu rezistenta mica, elementele ei metalice se vor ingropa la o adancime de peste 1M, in pamantul bun conducator de electricitate, bine umezit si batut.
Sistemul de priza (legare la pamant) separata pentru fiecare utilaj prezinta urmatoarele dezavantaje: este costisitor (cantitati mari de materiale si manopera); unele utilaje (transformatoare de sudura, benzi transportoare etc.) se muta frecvent dintr-un loc in altul; legatura este de multe ori incorect executata datorita caracterului de provizorat al instalatiei.
  • Protectia prin legare la nul se realizeaza prin construirea unei retele generale de protectie care insotesc in permanenta reteua de alimenare cu energi electrica a utilajelor.
Reteaua de protectie are rolul unui conductor principal de legare la pamant, legat la prize de pamant cu rezistenta suficient de mica.
Sistemul prezinta o serie de avantaje:
- utilajle electrice pot fi legate la o instalatie de legare la pamant cu o rezistenta suficient de mica;
- este economic, deoarece la instalatiile provizorii pentru santiere, materialele folosite pot fi recuperate in cea mai mare parte;
- este usor de realizat, putand fi folosite prizele de pamant naturale, constituite chiar din constructiile de beton armat;
- permite sa se execute legaturi sigure de exploatare, deoarece are prize stabile cu durata mare de functionare;
- toate utilajele electrice pot fi racordate cu usurinta la reteua de protectie;
- se poate executa in mod facil un control al instalatiei de legare la pamant, deoarece legaturile sunt simple si vizibile, iar prizele de pamant pot fi separate pe rand pentru masurare, utilajele ramanand protejatesigur de celelalte prize. Pentru cazul unei intreruperi accidentale a legaturii la nul se prevede, ca o masura suplimentara, un numar de prize de pamant.
In aceeasi instalatie nu este permisa protejarea unor utilaje electrice prin legare la pamant, iar a altora prin legare la nul. Instalatia de protectie nu poate fi modificata in timpul exploatarii, fara un proiect si fara dispozitia sefului unitatii respective.
Conductoarele de legare la pamant si la nul nu se vor folosi pentru alte scopuri (alimentarea corpurilor de iluminat, a prizelor monofazate etc.). Conductoarele circuitelor electrice prin care circula curentul de lucru (conductoarele de nul, de lucru) nu pot fi folosite drept conductoare de protectie. Pentru a nu se crea confuzii, conductoarele de nul de protectie se vopsesc in culoarea rosie (sau se folosesc conductoare cu izolatie rosie), iar cele de lucru in culoare alb-cenusie.
  • Protectia prin egalizarea potentialelor este un mijloc secundar de protectie si consta in efectuarea unor legaturi, prin conductoare, in toate partile metalice ale diverselor instalatii si ale constructiilor, care in mod accidental ar putea intra sub tensiune si ar fi atinse de catre un muncitor ce lucreaza sau de catre o persoana care trece prin acel loc.
Prin intermediul legatuirlor se realizeaza o reducere diferentelor de potential dintre diferite obiecte metalice sau chiar o anulare a acestor diferente, obtinandu-se astfel egalizarea potentialelor si deci eliminarea pericolului de electrocutare. De precizat insa ca reteua de egalizare trebuie conectata la instalatia de legare la pamant sau la nul.


NICOLAE ALEXANDRA IOANA

Efectele ucigase ale curentului electric (articol)

Eveniment - (Mediafax - Text preluat din “Banateanul”)
Profesorii care lucreaza intr-un laborator de inalta tensiune s-au imbolnavit grav, unii dintre ei murind chiar, de cancer. Aceste cazuri, inregistrate la Universitatea Politehnica Timisoara, atrag atentia asupra unei problematici viu disputate in lume, dar mai putin cunoscute in Romania: efectele nocive ale curentului electric. Studii recente afirma ca poate exista o legatura intre expunerea la campurile electromagnetice si anumite boli grave: leucemia, tumoarea cerebrala si cancerul. Astfel de campuri se regasesc in jurul statiilor de transformare a curentului electric si in preajma stalpilor de inalta tensiune. Pentru ca in Romania nu a fost realizat nici un studiu pe aceasta tema, majoritatea celor care locuiesc in preajma acestor statii nu stiu daca se expun sau nu riscurilor unor imbolnaviri care uneori pot fi fatale.

Imbolnaviri ciudate

Nici unul dintre profesorii sau tehnicienii care au profesat in Laboratorul de Inalta Tensiune din cadrul Universitatii Politehnica Timisoara nu poate sa spuna ca este pe deplin sanatos. Aceasta situatie i-a facut pe cei din conducerea Catedrei de Electroenergetica sa solicite Institutului de Sanatate Publica o reevaluare a conditiilor de munca. Cererea a fost adresata anul acesta, “avand in vedere probleme de imbolnaviri ale personalului cu atributii de serviciu in Laboratorul de Inalta Tensiune al Politehnicii”. In acelasi document se mentioneaza cazurile fostului sef de lucrari ing. Anton Chirlesan (care s-a pensionat din motive de sanatate), al sefei de lucrari ing. Ana Nicolaescu (care urmeaza sa se pensioneze) si al conf. dr. ing. Viorel Titihazan, care a avut si el probleme de sanatate. Colegii de la Politehnica isi amintesc si de cazul conf. dr. ing. Vintila Chioreanu, care a murit in 1998 din cauza unui cancer la gat, dar si de profesoara Ecaterina Pop, decedata, in 1983, din aceeasi cauza. Tehnicianul Grigore Ianc, care lucreaza de peste 20 de ani cate trei-patru ore pe zi in acest mediu, spune: “Toti suntem bolnavi de la tensiune. Totul este cancerigen!”. El spune ca are timpanul drept afectat, iar pe piele i-au aparut recent pete: “Asa incepe cancerul de piele. La fel a patit si Chirlesan...”.

Un aspect “secundar”

Seful laboratorului, Viorel Titihazan, sustine, insa, ca “problemele medicale de sanatate reprezinta un aspect secundar si nu trebuie prezentate exagerat”. Titihazan a consemnat, totusi, in cartea lui “Impactul retelelor electrice asupra mediului si aspecte de compatibilitate electromagnetica”, ca “prezinta importanta de a se clarifica influenta campului electromagnetic asupra reactiilor celulelor nervoase, reactiilor structurilor cerebrale, metabolismului calciului, dezvoltarii accelerate a cancerului indus prin metode chimice”.
Seful Catedrei de Electroenergetica, prof. dr. ing. Dan Surianu, este de alta parere: “Depinde de om. Nu cred ca laboratorul e de vina. Sigur, exista o sensibilitate daca te expui campului electromagnetic!”, spune el. Se pot imbolnavi toti angajatii laboratorului din alte cauze decat mediul de lucru?

“N-am stiut la ce ma expun...”

Profesorul Adrian Marincu a fost diagnosticat, in 1998, cu tumoare pe creier. In acelasi timp, lobul superior al plamanului drept i-a fost afectat de cancer. Dupa un tratament dur, care a inclus interventii chirurgicale, chimioterapie si iradieri, i-a fost depistata o tumoare la mandibula si, dupa doar cateva luni, una la ganglionul cervical. In prezent, sufera de cardiopatie ischemica si anghina pectorala. Profesorul Marincu banuieste ca imbolnavirile grave si repetate ar putea fi urmarea celor trei ani pe care i-a petrecut la standul de probe pentru masini electrice al Uzinei Constructoare de Masini Resita. “N-am stiut la ce ma expun. Dar, imbolnavindu-ma de cancer, am inceput sa-mi pun intrebari”, spune profesorul.

Observatii

“Se poate presupune ca un corp sanatos compenseaza efectele nocive ale campului electromagnetic. Nu pot fi fixate insa limite clare care, odata depasite, ar putea reprezenta un pericol. Cu certitudine, sunt accelerate
in evolutia lor bolile deja existente sau apar imbolnaviri la persoanele cu o anumita sensibilitate.” (Fragment din concluziile lucrarii “Observatii asupra campului electric si magnetic in vecinatatea liniilor electrice de inalta tensiune”, semnata de profesorii Adrian Marincu, Viorel Titihazan si Adrian Buta.)

Copiii - mai expusi

Primul studiu care a raportat o asociere intre liniile de curent electric si cancer a fost realizat in 1979, in Denver, de catre doctorii Nancy Wertheimer si Ed Leeper. Ei au descoperit ca mai mult de jumatate dintre copiii care au murit de cancer in zona au locuit in preajma liniilor de inalta tensiune. Urmatoarele studii (Denver - 1988 si Los Angeles - 1991) au stabilit, de asemenea, conexiuni intre cancerul la copii si faptul ca acestia locuiesc in apropierea liniilor de inalta tensiune.
La fel, studii facute in Suedia (1992) si Mexic (1993) au relevat o incidenta ridicata a cazurilor de leucemie in randul copiilor care traiesc in zone cu stalpi de inalta tensiune.

NICOLAE ALEXANDRA IOANA

Efecte curentului electric asupra corpului uman

Arsuri
Pe măsură ce curentul electric„curge" printr-un material, orice opoziţie în calea deplasării electronilor (rezistenţa) are ca rezultat disiparea de energie, de obicei sub formă de caldura. Acesta este efectul principal şi cel mai uşor de înţeles al electricităţii asupra ţesutului viu: încălzirea acestuia datorită curentului. În cazul generării unei cantităţi suficiente de căldură, ţesutul poate prezenta arsuri. Fiziologic vorbind, efectul este asemănător celui cauzat de o flacără deschisă sau orice altă sursă de căldură ridicată, doar că electricitatea poate arde ţesutul în adâncime, nu doar la suprafaţa pielii, şi poate afecta chiar şi organele interne.
Sistemul nervos

Un alt efect al curentului electric asupra corpului, probabil cel mai periculos, este cel asupra sistemului nervos. Prin „sistem nervos" înţelegem reţeaua de celule speciale din corp denumite „celule nervoase" sau „neuroni" ce procesează şi conduc o multitudine de semnale responsabile pentru controlul unui număr mare de funcţii ale corpului. Creierul, coloana vertebrală şi organele de simţ şi motoare funcţionează împreună pentru a permite corpului să simtă, să se deplaseze, să răspundă şi să gândească.
Comunicarea dintre celulele nervoase este asemenea unor „traductoare": crează semnale electrice (curenţi şi tensiuni mici) ca şi răspuns la prezenţa unor compuşi chimici numiţi neurotransmiţători, şi eliberează neurotransmiţători atunci când sunt stimulaţi de un curent electric. Dacă printr-un corp viu (uman sau altfel) trece un curent electric suficient de mare, acesta va înlocui impulsurile de intensitate mică generate în mod normal de neuroni, suprasolicitând sistemul nervos şi prevenind acţionarea muşchilor prin intermediul reflexelor şi a semnalelor voite. În cazul în care muşchii sunt excitaţi (acţionaţi) de o sursă externă de curent (şoc electric), aceştia se vor contracta involuntar, iar victima nu poate face nimic în această privinţă.

Tetanosul - imposibilitatea victimei de a se elibera de sub tensiune

Această situaţie este cu atât mai periculoasă dacă victima strânge conductorul aflat sub tensiune în mâini. Muşchii antebraţelor responsabili pentru mişcare degetelor tind să fie mai bine dezvoltaţi pentru acei muşchi responsabili cu contractarea degetelor decât pentru întinderea lor; prin urmare, dacă ambele seturi de muşchi sunt excitate la maxim datorită curentului electric prezent prin mâna victimei, muşchii de „contractare" vor câştiga, iar persoana va strânge mâna într-un pumn. În cazul în care conductorul atinge exact palma mâinii, această strângere va forţa mâna să prindă strâns firul în mână ducând la o agravare a situaţiei datorită contactului excelent dintre corp şi fir prin intermediul mâinii. Victima nu va fi capabilă să lase firul din mână fără un ajutor extern.
Din punct de vedere medical, această condiţie de contracţie involuntară a muşchilor se numeşte tetanos, şi poate fi întrerupt doar prin oprirea curentului prin victimă.
Chiar şi după încetarea curentului, s-ar putea ca victima să nu-şi recapete pentru o perioadă de timp controlul voluntar asupra muşchilor, până la revenirea la normal a stării neurotransmiţătorilor. Acesta este şi principiul aplicat la construcţia pistoalelor tip „Taser" ce induc un şoc electric asupra victimei prin intermediul a doi electrozi. Efectul unui şoc electric bine poziţionat poate imobiliza temporar (câteva minute) victima.

Fibrilaţia şi stopul cardiac

Dar efectele curentului electric asupra victimei nu se reduc doar la muşchii braţelor. Muşchiul ce controlează plămânii şi inima (diafragma toracică) poate fi şi el blocat de efectul curentului electric. Chiar şi curenţii mult prea slabi pentru a induce în mod normal tetanosul sunt suficienţi pentru a da peste cap semnalele celulelor nervoase în aşa măsură încât inima să nu mai funcţioneze corect ducând la o condiţie cunoscută sub numele de fibrilaţie.
Inima aflată în fibrilaţie mai mult trepidează decât bate, şi este ineficientă în pomparea sângelui spre organele vitale din organism. În orice caz, în urma unui curent electric suficient de mare prin corp, există posibilitatea decesului prin asfixiere sau stop cardiac. În mod ironic, personalul medical foloseşte un şoc electric aplicat deasupra pieptului victimei pentru a „porni" inima aflată în fibrilaţie.

Curentul alternativ este mai periculos decât cel continuu

Modul în care curentul alternativ afectează corpul viu depinde în mare măsura de frecvenţă. Frecvenţele joase (50 şi 60 Hz, folosite în Europa, respectiv SUA) sunt mai periculoase decât frecvenţele înalte, iar curentul alternativ este de până la cinci ori mai periculos decât curentul continuu la aceeaşi valoarea a curentului şi a tensiunii. Curentul alternativ de frecvenţă joasă produce o contracţie îndelungată a muşchilor (tetanie, sau spasm muscular intermitent) ce blochează mâna pe sursa de curent electric prelungind timpul de expunere la efectele acestuia. Curentul continuu este mult mai probabil să cauzeze doar o singură contracţie, ce permite adesea victimei să se îndepărteze de locul pericolului.
Curentul alternativ, prin natura sa, tinde să ducă pacemaker-ul inimii într-o stare de fibrilaţie, în timp de curentul continuu tinde doar să oprească inima. Odată ce şocul electric încetează, este mult mai uşor de „repornit" o inimă blocată decât una aflată în stare de fibrilaţie. Acesta este şi motivul pentru care echipamentul de „defibrilaţie" folosit de personalul medical de urgenţa funcţionează: şocul de curent produs de echipament este sub formă de curent continuu şi are ca şi efect oprirea fibrilaţiei inimii pentru a permite inimii să revină la normal.
Oricare ar fi cazul, curenţii electrici suficienţi de mari pentru a cauza contracţia involuntară a muşchilor sunt periculoşi şi trebuie evitaţi cu orice preţ.

NICOLAE ALEXANDRA IOANA

joi, 9 decembrie 2010

Combustibilii alternativi

Cum reducem poluarea, folosind combustibili alternativi

Schimbarile climatice - problema la nivel global

Problema incalzirii globale este una dintre cele mai mari provocari pe care o are in fata umanitatea. Rezolvarea ei este o preocupare majora atat pentru sefii de state si de guverne, cat si pentru publicul larg, pentru mediul de afaceri si implicit pentru industria de ciment (care, la nivel global este responsabila pentru 5% din emisiile de gaze cu efect de sera). 

Pentru a intelege mai bine impactul industriei noastre, trebuie sa vorbim in primul rand de
procesul de producere a clincherului.
Acest proces este unul "energo-intensiv", deoarece materia prima trebuie incalzita la temperaturi aproape de 1.500 grade Celsius. In mod traditional, pentru aceasta sunt folositi combustibili fosili cu putere calorica mare: carbune, pacura, gaz natural. Arderea acestora produce insa si un volum mare de gaze cu efect de sera.

Tipuri de combustibili alternativi folositi de Carpatcement

  • Anvelopele uzate, provenite din activitatile industriei auto. (inclusiv anvelope auto de mari dimensiuni pentru care am investit special intr-un sistem hidraulic de taiere si maruntire urmat de dozare si transportul ulterior spre banda de alimentare);
  • Materiale plastice, folii, carton, hartie contaminata si textile, provenite din diverse activitati industriale dar si din deseurile menajere sortate;
  • Sistem de alimentare a deseurilor petroliere Uleiuri uzate si solventi, proveniti din industriile auto si chimica. Acordam o atentie speciala transportului lor din cauza compozitiei chimice si a pericolului de explozie;
  • Deseuri petroliere, provenite din activitatile curente ale industriei petroliere. Si in acest caz este nevoie de o supraveghere atenta a transportului;
  • Rumegus pe care il impregnam cu uleiuri, lacuri, vopseluri sau deseuri petroliere. Dupa ce este colectat de la generatori, rumegusul este supus unor tratamente speciale. Din cauza riscului de poluare pe care il reprezinta, rumegusul impregnat trebuie trasportat si manipulat cu o atentie deosebita;
  • Deseuri lemnoase, provenite din industria agricola, silvicultura sau din industria de procesare a lemnului.

Despre riscurile folosirii combustibililor alternativi

Pe de o parte, utilizarea combustibililor alternativi rezolva o dubla problema: 1) reduce emisiile de gaze cu efect de sera si 2) ajuta la valorificarea si eleminarea deseurilor produse de alte industrii. Pe de alta parte, folosirea lor nu este lipsita de riscuri.

De aceea este important sa stii ca atunci cand folosim combustibili alternativi respectam niste standarde stricte. Acestea se aplica in toate unitatile de productie ale Grupului HeidelbergCement si respecta recomandarile internationale in materie. Astfel:
  • Folosim doar deseuri si combustibili alternativi cu origini bine cunoscute si care corespund strict criteriilor noastre de acceptare, disponibile la cerere;
  • Inainte de a fi introduse in cuptoarele noastre toate deseurile sunt supuse unor teste riguroase in ceea ce priveste caracteristicile fizico-chimice. Analizele complete sunt obligatorii la inceputul utilizarii fiecarui nou tip de deseu si pe parcurs, ca proba medie, pe anumite cantitati;
  • Nu folosim ca si combustibili deseuri pentru care exista solutii mai ecologice de distrugere a lor;
  • Nu folosim combustibili alternativi daca acestia ar putea avea un impact negativ asupra sanatatii umane, mediului inconjurator sau a comunitatii locale;
  • Nu folosim deseuri sau combustibili alternativi daca emisiile rezultate din arderea lor sunt mai mari decat emisiile rezultate din arderea combustibililor traditionali;
  • Activitatea de co-incinerare este strict reglementata de autorizatii emise de autoritatile competente. Emisiile la cos sunt monitorizate continuu.

Echipamente de laborator, care testeaza parametrii fizico-chimici ai combustibililor alternativi folositi
         Echipamente de laborator, care testeaza parametrii fizico-chimici ai combustibililor alternativi

SPINU SILVIA-NICOLETA

Combustibilii alternativi

Combustibilii alternativi reprezintă substanţe sau materiale utilizate drept combustibili, altele decât combustibilii fosili convenţionali (petrol, cărbune, gaze naturale). În continuare vom enumera cei mai utilizati combustibili alternativi și vom descrie impactul lor asupra mediului înconjurător.
Biodieselul este un combustibil puţin poluant, rezultat din grăsimi animale, alge sau ulei vegetal refolosit. În urma arderii, biodieselul emană mai puţine hidrocarburi aromatice și o cantitate mai redusă de monoxid de carbon decât dieselul convenţional. Această substanţă este numită neutră la carbon, întrucât dioxidul de carbon rezultat în urma combustiei este absorbit ușor de plante.
Etanolul este utilizat pe scară tot mai largă, fiind obţinut din materiale fibroase precum așchiile de lemn sau din amidon aflat în plante precum porumbul. Etanolul arde mai ecologic decât combustibilii convenţionali, reducând gazele cu efect de seră. Statele Unite ale Americii reprezintă cel mai mare producător mondial de etanol, cu 4,6 miliarde galoane (1,22 miliarde litri).
Uleiul vegetal este un combustibil economic și nepoluant, necesitând foarte mici modificări asupra motorului care îl utilizează. Deoarece uleiul vegetal nefolosit dă același rezultat ca și cel folosit, proprietarii mașinilor care necesită un astfel de combustibil pot procura substanţa de la restaurante gratuit sau la un preţ modic.
Hidrogenul este utilizat drept combustibil pentru mijloacele de transport în comun din SUA, este nepoluant, însă implică anumite costuri care nu pot fi suportate de către toţi consumatorii și de aceea această substanţă încă nu este utilizată în masă.
Gazul natural comprimat este inodor și necoroziv, reducând emisiile de gaze cu 80% comparativ cu vehiculele pe benzină, și se obţine la costuri mult mai reduse decât combustibilii convenţionali.
Electricitatea este nepoluantă, deși generatoarele care produc bateriile cu ajutorul cărora funcţionează mașinile electrice sunt considerate poluante. Emisiile generate de acestea sunt, însă, reduse.
Preţurile tot mai ridicate ale combustibililor convenţionali, precum și îngrijorările privind încălzirea globală determină intensificarea cercetărilor în domeniu, iar în viitorul apropiat exclus va deveni „normal” ceea ce astăzi numim „alternativ”. 


Spinu Silvia-Nicoleta